Â
Prima unitate militară americană programată să se retragă din Irak, în baza unui plan al administrației Bush de a reduce efectivele Statelor Unite, a părăsit zona de conflict, a declarat astăzi o purtătoare de cuvânt a armatei, citată de Reuters.
O unitate a Corpului pușcașilor marini (Marine Expeditionary Unit, MEU), formată din 2.200 de militari care au fost mobilizați în Anbar, s-a îmbarcat la bordul unei nave și se îndreaptă spre țară. "Întregul contingent MEU este din nou la bordul vasului aparținând gupului Bonhomme Richard Strike și ne îndreptăm către casă", a declarat căpitanul Pamela Marshall.
La începutul acestui an Statele Unite și-au sporit efectivele în Irak cu 30.000 de soldați, conform unei strategii de securitate, pentru a permite politicienilor irakieni să promoveze o legislație care la momentul actual este considerată de Washington critică pentru menținerea stabilității pe termen lung.
În septembrie, președintele american Gorge W. Bush a ordonat reducerea trupelor, aprobând un plan al principalului comandant militar în Irak de a reduce efectivele cu 20.000-30.000 de soldați, până la mijlocul anului 2008.
O brigadă de luptă, care de regulă are aproximativ 4.000 de soldați, este programată să părăsească Irakul la mijlocul lunii decembrie, urmată de alte patru brigade și două batalioane ale pușcașilor marini. Trupele americane în Irak numără în prezent aproximativ 165.000 de soldați.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro